Infiltrațiile cu plasmă îmbogățită (PRP - Platelet-Rich Plasma), reprezintă una dintre opțiunile moderne de tratament pentru anumite probleme articulare. Terapia PRP presupune un tratament biologic care se adresează afecțiunilor musculoscheletale, prin care se injectează în articulație sau tendoane, plasmă îmbogățită în trombocite. Acesta este obținută prin centrifugarea de sânge venos recoltat de la pacient.
Infiltrațiile PRP se recomandă în următoarele cazuri:
- afecțiunile cartilajelor articulare în stadiu incipient sau moderat: artroza sau condromalacia genunchiului, artroza soldului, a gleznei sau de umăr.
- afecțiuni degenerative ale tendoanelor: tendinite sau tendinoze ale umărului , tendinitele genunchiului, tendon rotulian, cvadriceps, tract iliotibial.
Terapia PRP
Platelet-Rich Plasma
Plasma concentrată conține factori de creștere ce creează la locul injectării un răspuns rapid, cu rol în regenerarea țesuturilor. Se pot trata o serie de afecțiuni cronice articulare prin intermediul factorilor de creștere din sângele propriu.
Procedura se efectuează în cabinetul de consultații și nu necesita spitalizare, durata fiind de aproximativ 30 minute. Dacă se recomandă 2-3 infiltrații, atunci intervalul de injectare este intre 7-14 zile. În majoritatea cazurilor se utilizează o concentrație standard, se prelevează într-o eprubetă un volum de 15 ml sânge venos, ce se prepară în 10 minute la centrifugă și se separă un volum de aproximativ 4 ml de plasma. Volumul de plasmă concentrată se injectează la locul afecțiunii, la nivelul articulației sau tendonului afectat. Procedura nu este dureroasă, iar după efectuarea procedurii se recomandă aplicarea la locul injectării a unei pungi cu gheață.
După finalizarea tratamentului, pacienții sunt sfătuiți să urmeze un program de fizioterapie și kinetoterapie în centrul de recuperare medicală pentru a îmbunătății tonusul muscular și funcția articulara.
Procesul de regenerare se inițiază în interval de 2-3 săptămâni și continuă până la 6-9 luni de la finalizarea tratamentului. Se testează atât evoluția clinică a pacientului, dar și paraclinic. Fiind vorba despre un tratament autolog (se utilizează sângele propriu), nu exista reacții alergice date de produsul injectat.
Terapia PRP în tratamentul leziunilor musculoscheletale a fost utilizată de diferiți atleți de talie internațională – Rafael Nadal - declarând că această terapie a făcut posibilă întoarcerea lor în aria competițională. Lipsa efectelor secundare și eficiența procedurii PRP în reducerea durerii, au determinat extinderea utilizării acestei tehnici în aria îngrijirilor leziunilor ortopedice.
Terapia PRP (Platelet-Rich Plasma) este, de asemenea, o procedura folosită cu mare succes, și în estetică. Terapia PRP se folosește în tratamentul estetic al ridurilor de la nivelul feței, gâtului și decolteului, dar și la nivelul mâinilor sau scalpului.
Procedura este extrem de simplă. Pentru efectuarea acestui tratament, pacienților li se recolteaza o cantitate mică de sânge, aproximativ 8 ml. Proba de sânge recoltată este supusă unui proces de centrifugare, timp în care plasma și trombocitele sunt separate de restul elementelor din sânge. Plasma îmbogățită cu vitamine și aminoacizi este injectata în zona care se dorește a fi reîntinerită - în jurul ochilor, al gurii și nasului), decolteu, maini, scalp cu scopul prevenirii căderii părului. Folosind resursele proprii, practic nu exista risc de alergii sau infecții, iar rezultatele obținute vor fi cat se poate de naturale și se mențin pe termen lung, conferind pielii un plus de fermitate, elasticitate și strălucire. În funcție de modul de preparare și tehnica de injectare, PRP poate avea rol atat de regenerare, revitalizare cât și de umplere a ridurilor, prin stimularea colagenului.
Beneficiile terapiei PRP:
- elimină liniile și ridurile fine
- redă strălucirea naturală pielii
- rejuvenează pielea uscată și matură
- atenuează ridurile de expresie din jurul ochilor, gurii și nasului
- reface fermitatea ovalului feței
- tratează căderea părului
- îmbunătățește calitatea pielii de la nivelul gâtului, decolteului și mâinilor precum și brațe, coapse, fese, gambe, abdomen
- acționează asupra cicatricilor post-acnee
- amelioreaza vergeturile
- grăbește vindecarea plagilor
In medie, pentru terapiile de rejuvenare cu PRP la nivelul feței, decolteului, mâinilor sunt necesare între 3 și 6 ședințe la interval de o lună. Pentru căderea părului ședințele pot varia între 6 și 10 inițial, la un interval de 2 săptămâni, ulterior lunar, pentru ca pe termen lung să se efectueze 1 - 2 sesiuni pe an. Rezultatele sunt vizibile după prima lună de tratament și se îmbunătățesc după fiecare ședință.







